40% dintre durerile severe de spate pot fi vindecate

dureri-de-spateUn om de stiinta danez a facut o descoperire demna de Premiul Nobel si anume, faptul ca aproape jumatate dintre cazurile de dureri de spate sunt cauzate de bacterii, dar pot fi distruse prin administrare de antibiotice.

Durerile de spate din zona lombara sunt cauzate de hernia de disc, adica deplasarea spre exterior a inelelor intervertebrale. Dr.Hanne Albert, de la Universitatea din Danemarca a examinat mostre de tesut din discurile intervertebrale si a ajuns la concluzia ca aceste dureri sunt de fapt determinate de bacterii care s-au infiltrat in zona afectata. Este vorba despre bacteria Propionibacterium acnes care produce acnee la nivelul pielii. Aceasta bacterie exista de asemenea si in gura si poate ajunge in circulatia sanguina prin periajul dentar.

Pacientii care sufereau de dureri persistente de spate au urmat timp de 100 de zile un tratement cu antobiotic specific iar rezultatele au fost surprinzatoare. Medicii trag insa un sistem de alarma in ceea ce priveste administrarea fara discernamant a antibioticelor, care poate duce la cresterea rezistentei bacteriilor la tratamentul corect.

Peter Hamlyn, un chirurg important din Londra considera ca mai sunt necesare multe cercetari in privinta acestui subiect, insa in mod cert este vorba despre un moment de cotitura in istoria medicinei, care ar putea duce la “revizurirea manualelor”.

Ce se intampla daca nu schimbi frecvent lenjeria de pat

femeie-pat-publimedia-shutterstock

Sistemul respirator si pielea sunt cele mai avantajate atunci cand vine vorba despre igiena in dormitor. Un studiu britanic realizat pe un esantion de 2000 de britanici a aratat ca peste 50% dintre intervievati schimba asternuturile o data la doua saptamani sau mai rar. Copiii sunt insa cei mai expusi probemelor de sanatate atunci cand vine vorba despre lenjeria de pat neschimbata la timp.

Umezeala absorbita de asternuturi in timpul somnului, transpiratia si uleiurile secretate de corp reprezinta un mediu propice pentru inmultirea bacteriilor si mai ales pentru cele care se hranesc cu celule epiteliale moarte. Rinita, problemele dermatologice, printre care si acnee, problemele respiratorii sau complicatii in randul celor care sufera de astm sunt doar cateva dintre bolile care pot aparea in cazul unei igiene necorespunzatoare a lenjeriei de pat.

Conform specialistilor, se recomanda schimbarea asternuturilor la cel tarziu doua saptamani, asta in cazul persoanelor care nu sufera de alergii, boli infectioase si care nu au probleme cu sistemul imunitar, iar spalarea acestora sa se faca la o temperatura de minim 60 de grade.

Descoperirea care ar putea schimba medicina

Scott Routley, un pacient in varsta de 39 de ani, paralizat de peste 10 ani a ”vorbit” cu medicii si le-a spus ca nu are dureri. Cel putin asta sustin neurologii care i-au scanat activitatea cerebrala si care au observant schimbari notabile in timp ce  ii puneau intrebari pacientului.

„Scott a reusit sa ne arate ca are constiinta si o minte care functioneaza. I-am scanat creierul de mai multe ori si, de fiecare data, a existat un tipar al activitatii cerebrale care arata in mod clar ca alege sa raspunda intrebarilor. Stie cine e si unde e”, a declarat neurologul britanic Adrian Owen.

Conform medicilor citati de BBC, aceasta descoperire ar putea schimba radical neurologia.

Creierul nu mai functioneaza normal cand ne indragostim

Conform DailyMail, cercetatorii au descoperit ce se intampla in creierul oamenilor atunci cand acestia se indragostesc. Datorita tehnologiei avansate, neurologii pot urmari zonele cerebrale ale unui om pe parcursul mai multor perioade din viata sa, printre care si cea de “fluturi in stomac”.

Conform medicilor, cortexul frontal este partea creierului responsabil cu ratiunea, insa acesta se blocheaza atunci cand pacientului i se arata o fotografie cu persoana iubita. Altfel spus, “pacientul” in cauza nu mai gandeste normal si incepe sa aiba tot felul de indoieli. Cu toate acestea, se echilibreaza balanta prin activarea altor parti ale creierului, responsabile in luarea deciziilor bune, insa in alte domenii.

In cazul persoanelor indragostite, nivelul hormonului care provoaca euforie, emotii, placere – dopamina este mult mai mare, ceea ce ii face pe psihologi sa incerce sa inteleaga obsesiile care ii fac pe cei indragostiti sa ia decizii riscante sau mai putin bune in viata lor.

 

Experiment pe un meniu McDonalds’s

 

Echipa Gandul a facut public rezultatul unui experiment realizat cu mult timp in urma pe un meniu McDonald’s. Din ce in ce mai controversata, mancarea de tip fast-food din lanturile celebre de restaurante nu a reusit pana acum sa treaca probele date de multi curiosi. Cu toate acestea, repezentantii francizelor au mereu o explicatie plauzibila, cu toate ca nutristionostii si biologii o contesta.

Ziaristii de la Gandul au pastrat la temperature camerei, timp de 6 luni de zile un meniu Mc Donald’s format din cartofi prajiti si hamburger. Produsele nu au dezvoltat mucegaiuri, nu au facut viermi si musculite, ci s-au dezhidratat si au inceput sa miroase ranced.

„Uscarea este una dintre cele mai vechi tehnici de conservare a alimentelor. Cele mai simple exemple sunt uscarea painii si a diferitelor tipuri de salamuri. Nu este un fapt exceptional acela că alimentele lasate in conditii normale se vor usca. Cartofii nostri sunt feliai din cartofi intregi si prajiti in uleiuri vegetale. Carnea folosita in preparate este 100% carne de vita, fara conservanti si aditivi alimentari, careia i se adauga, după finalizarea pregatirii, sare si piper. Din aceasta perspectiva, experimentul este de a proba calitatea produselor noastre”, a declarat  directorul de resurse umane si comunicare McDonald’s Romania, Alexandra Olaru.

Desi aceasta sustine ca produsele folosite contin o cantitate minima de conservanti,  directorul Institutului de Cercetari Alimentare, Gheorghe Mencinicopschi considera ca aditivii sunt cei care inhiba dezvoltarea bacteriilor, a mucegaiurilor si drojdiilor si de asemenea, faptul ca substantele chimice folosite distrug flora intenstinala. „Faptul că bacteriile din atmosferă nu au reuşit să distrugă produsele păstrate timp de şase luni arată efortul pe care organismul uman trebuie să îl depună pentru a descompune un astfel de aliment”, a spus biologul Livia Nena.

Avantajele renuntarii la tutun inainte de 40 de ani

Un studiu realizat pe un esantion de un milion de femei britanice a demonstrat faptul ca femeile care renunta la fumat inainte de 35-40 de ani pot trai cu 9 ani mai mult decat cele care continua sa fumeze.

„Indiferent daca sunt barbati sau femei, persoanele care renunta la fumat la o varstă mijlocie vor castiga in medie 10 ani de viată. Acest fapt nu inseamna insă ca femeile pot să fumeze fara niciun fel de pericol pana la 40 de ani si sa renunte apoi la acest viciu, intrucat ele pastreaza in deceniile următoare un risc de mortalitate mai mare cu peste 20% fata de cel al femeilor care nu au fumat niciodata”, a precizat unul dintre autorii studiului, Richard Peto, profesor la Universitatea Oxford.

Studiul a demonstrat de asemenea ca nefumatoarele traiesc in medie cu 11 ani mai mult decat fumatoarele. Riscul decesului prematur difera insa de numarul tigarilor fumate pe zi, de varsta la care persoanele in cauza s-au apucat de fumat, de stilul de viata sau starea de santate.

Efectele vinului asupra organismului

 

Un pahar de vin rosu pe zi, stim cu totii ca este benefic asupra organismului. Combate riscul bolilor cardiovasculare, avand capacitatea de a modifica nivelul lipedelor din sange si implicit al colesterolului. De asemenea, mentine intr-o stare buna sistemul imunitar, reduce aparitia cancerului, trateaza ateroscleroza si ajuta organismul sa se relaxeze.

Atentie insa, doua sau mai mult de doua pahare de vin pe zi duc la scaderea materiei cenusie cu 40%. Ne spun asta cercetatorii de la Univeristatea Americana Rutgers, care au facut numeroase studii pe cobai. Un nivel zilnic de 0,08% de alcool in sange, pe termen lung duce la alcoolism. In plus, va veti confrunta cu hipertensiune arterial, ciroza hepatica sau aparitia migrenelor.

Evident, masura de un pahar, doua sau mai multe pe zi nu e universal valabila. Diferentele se fac in functie de greutate, varsta, aportul zilnic de energie si o multime de alti factori. In general insa, un pahar de vin pe zi nu poate aduce decat beneficii organismului. Important este sa nu exagerati!

Privarea de somn

 

Lipsa somnului dauneaza grav sanatatii! Stim cu totii ca cel mai odhinitor somn este intre orele 22-06, cand se elibereaza hormonul responabil cu odihna, insa nu stiu cati dintre noi respecta intervalul acesta sau macar minimul de ore necesar unui somn calitativ. Din pacate, privarea de somn pe termen lung are efecte dezastruase asupra sanatatii fizice si psihice a organismului.

Irascibilitate, stres, depresie, anxietate, dureri de cap, lipsa de concentrare, sau agresivitatea sunt doar cateva dintre efectele “minore” cauzate de lipsa somnului. De asemenea, creste riscul bolilor cardio-vasculare, aparitiei infectilor, diabetului zaharat, obezitatii sau cancerului. Un studiu realizat de Societatea Americana Anticancer a concluzionat ca persoanele care nu dorm suficient prezinta un risc de deces cu 30% mai mare fata de persoanele care dorm in general 7-8 ore pe noapte.

Asa ca, odihniti-va cat mai bine cu putinta! Un somn sanatos inseamna o functionare buna a creierului!

Igiena orala precara provoaca boli grave

Bolile pardontale, de care sufera 70-80% dintre adulti au efecte negative asupra sistemului respirator si cardio-vascular. Afectiunile gingiilor deschid poarta microbilor catre sistemul cicrulator, crescand astfel riscurile atacului cerebral. Bacteriile din cavitatea bucala intra altfel spus in sange si determina formarea de cheaguri in artere, ceea ce duce la blocarea circulatiei sangelui spre inima.

Pe langa atacul cerebral, gingiile sangerande, dintii cariati si igiena orala deficitara cresc riscurile aparitiei pneumoniei, osteoporozei sau diabetului. In Romania, conform unui studiu realizat de o companie internationala, 19% din populatie nu foloseste periuta de dinti nici macar o data pe zi. Sanatatea dintilor este foarte importanta nu doar pentru prevenirea afectiunilor orale, ci si pentru mentinerea sanatatii intregului organism, asa ca, aveti mare grija si folositi cu regularitate periuta de dinti, ata dentara si apa de gura!

 

Efectele marijuanei asupra organismului

Marijuana ajuta la lupta impotriva cancerului si nu provoaca dependenta. Cel putin asta considera majoritatea consumatorilor. In realitate insa, situatia e putin diferita. Chiar si pe termen scurt, consumul de marijuana ataca sistemul imunitar.

Apatia, reducerea abilitatii de concentrare, deterioararea memoriei pe scurta durata, anxietatea sau chiar halucinatiile sunt doar cateva dintre urmarile consumului de marijuana. In ceea ce priveste consumul pe termen lung, putem vorbi de cancer pulmonar, risc crescut de infertilitate in randul femeilor, respectiv descresterea nivelului de testosteron la barbati sau dependenta pshihologica.

In cantitati mici insa, marijuana este folosita inca din antichitate in medicina, in cazuri precum epilepsia, schizofrenia sau chiar cancerul, reducand conform cercetatorilor de la Universitatea Harvard, dezvoltarea tumorilor la jumatate. Desi parerile sunt impartite, specialistii efectueaza inca numeroase studii pentru a descoperi daca marijuana poate sau nu deveni un viitor medicament.

Tratament revolutionar descoperit impotriva calvitiei

Un grup de inventatori romani din Moldava si de peste Prut au obtinut medalia de aur pentru descoperirea tratamentului impotriva clavitiei. Este vorba despre o substanta injectabila, care permite activarea si regenerarea celulelor stem implicate in refacerea procesului cu care se confrunta tot mai multe persoane.

Profesorul univ. dr. Ion Sandu a obtinut trei medalii la Salonul Mondial de Inventii si Tehnologii Noi de la Sevastopol si Diploma de Excelenta pentru promovarea inventicii la nivel international. Profesorul a demonstrat ca una dintre substante determina cresterea parului in mai putin de o luna. Este vorba despre zonele cu par care au fost distruse in urma unor rani, cum ar fi cele cauzate de arsuri.

Campanie agresiva controversata

Uraste.ro a demarat o campanie de promovare a unui medicament care imbunatateste activitatea cerebrala si legaturile neuronale. Se pare insa ca dorinta de a vinde ceva incalca orice scrupule. Mesajul acestei campanii este de a-i uri pe toti cei care sunt bolnavi psihic. „Uraste-ti baietelul”, „uraste-ti tatal”, „uraste-ti epuizarea”, „uraste-i Alzheimerul/autismul”; acestea sunt cateva dintre mesajele transmise in campania de promovare a medicamentului.
Colegiul Medicilor si alte 13 organizatii reclama violenta mesajului si cer interzicerea publicitatii. „Nu exista medicament pentru autism. (…) Cel mai grav mi se pare faptul ca promoveaza ura. Si asa suntem o societate atomizata, o societate conflictuala. (…) E foarte grav, extrem de periculos, trebuie sa luam atitudine”, a declarat presedintele Comisiei Medicilor, Vasile Astarastoaie.

Update: Se pare ca atentionarea orgnizatilor, medicilor si nemultumirile iscate in randul retelelor de socializare i-au determinat pe cei care detin siteul si care au demarat campania sa faca unele modificari. Un exemplu in acest sens este faptul ca mesajul  ”uraste-ti tatal, uraste-i Alzheimerul” s-a transformat acum in ”uraste Alzheimerul, iubeste-ti tatal”.

Un milion de persoane se sinucid anual

Depresia este una dintre bolile care afecteaza din ce in ce mai multe persoane. Cu ocazia Zilei Mondiale a Sanatatii, OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii) a facut public un studiu conform caruia 350 de milioane de persoane din intreaga lume sufera de depresie sau de o tulburare mentala.

Cauzele depresiei pot fi finaciare, sentimentale sau genetice/biologice si le afecteaza in proportie de 50% mai mult pe femei decat pe barbati. ”Boala tristetii“, cum mai este denumita depresia, in stadiu avansat poate sa determine sinuciderea. Pentru a preveni aceste situatii trebuie sa se apeleze din timp la tratament medicamentos si la psihoterapie.

Cum evitam gastrita

 Gastrita este o inflamatie a mucoasei stomacului, inflamatie care poate fi acuta sau cronica. (autocicatrizare sau in cazuri grave hemoragie ori perforatie). Simptomele le cunoastem cu totii si foarte probabil multi dintre noi ne-am si lovit de ele: dureri si arsuri in stomac sau in capul pieptului, balonari, greata, varsaturi toate acestea cauzate in principiu de mancaruri grele, prajeli, cafea, alcool, tutun, medicamente si asa mai departe. Stresul este si el un dusman major al gastritei, asa ca ar fi bine din cand in cand sa apelati le tehnici de relaxare si sa incercati pe cat posibil sa nu va enervati des.

De asemenea, renuntati pe cat posibil la alimentele condimentate, picante, la mesele grele luate inainte de somnl, la prajeli, substantele acre sau dulci, cafea, alcool sau tutun. Nu spune nimeni sa le excludeti definitiv, insa daca simtiti ca aveti probleme ar trebui macar sa le consumati mai rar.

Atentie insa, daca gastrita fie ea acuta sau cronica nu este tratata corespunzator, evolutia acesteia poate fi grava si poate degenera in ulecere, necroze cu hemoragii sau chiar cancer gastric!

Cafeaua: pro sau contra?

Circa 80% din populatia tarii consuma cofeina, fie ea din cafea, ciocolata, sucuri sau medicamente.  Cofeina stimuleaza sistemul nervos, reduce temporar starea de oboseala, creste activitatea intelectuala, determina rezistenta la efort fizic si favorizeaza digestia.

In ceea ce priveste cafeaua, efectele cofeinei pot fi vazute dupa consumarea a 2-3 cesti sau chiar dupa a uneia singure. Consumat in cantitati moderate, acest drog este unul care poate aduce beneficii organismului, ameliorand in timp afectiuni precum cele de inima, respiratorii sau diabetice. Atentie insa, ne referim acum la cafeaua boabe si nu la cele de la automate, pliculete sau capsule, care contin foarte multe chimicale.

Consumul exagerat de cafea determina pe de alta parte tuluburari la nivelul gastro-intenstinal, insomnii, palpitatii, neliniste sau stari depresive, motiv pentru care cei cu gastrita sau ulcer ar trebuie sa o evite.

Alimente care lupta impotriva oboselii

Lipsa somnului, sedentarismul, alimentatia nesanatoasa si stresul sunt principalii dusmani atunci cand vine vorba despre oboseala cronica. Potrivit specialistilor, in materie de alimentatie, magneziul face minuni, insa din pacate 3 din 4 adulti au un aport insuficient al acestui mineral.

Salata verde, bananele, fasolea, spanacul, urzicile, orezul brun, pestele sau iaurtul sunt doar cateva dintre alimentele necesare unei bune functionari fizice si psihice a organismului. O alimentatie echilibrata, formata din acizi omega 3, carbohidrati complecsi, proteine si fibre poate lupta semnificativ in lupta cu oboseala.

Incepeti ziua cu un mic dejun sanatos, inlocuiti cafeaua cu ceaiul verde, renuntati la tutun, dormiti suficient, hidratati-va si faceti putina miscare in cazul in care sunteti sedentari. O viata sanatoasa presupune o schimbare radicala in rutina zilnica, insa incepeti cu pasi mici si rezultatele vor fi uimitoare!