Anul 2004. Craciun. Oceanul indian se ridica in valuri de peste 30 de metri si loveste Asia de Sud-Est. Peste 230 000 de morti. Aproximativ 1500 de copii orfani si un film care spune povestea reala a unei familii ce a luat parte la Apocalipsa de atunci. Ewan McGregor, Naomi Watts si Tom Holland (baiatul cel mare din familie) sunt protagonistii acestei pelicule al carei scenariu ii apartine lui Sergio Sanchez (cel care a scris si The Orphanage).
Asadar, sotii Maria si Henry ajung in Thailanda impreuna cu cei trei baieti, pentru a petrece Craciunul pe meleaguri mai exotice. In a doua zi de Craciun, cand toti se relaxeaza la piscina, incepe dezastrul. Familia este despartita de valurile uriase si tot ce urmeaza dupa este un adevarat cosmar. Trupuri neinsufletite, copii singuri al caror tipat disperat se pierde in infernul dezlantuit, corpuri mutilate, priviri sfasietoare, lupta pana la epuizare si speranta regasirii membrilor familiei pierduti. In fata calamitatii toti sunt neputinciosi, insa devin mai buni, mai altruisti.
Coloana sonora (care i-a emotionat pana la lacrimi pe membri orchestrei care au inregistrat-o), impregnata de zgomote ce infioara, urmeaza dupa spusele compozitorului Fernando Velzquez patru teme: familia, cautarea, durerea sufleteasca si moartea. Una dintre cele mai emotionante scene, cel putin pentru mine, o reprezinta reintalnirea dintre copiii cei mici ai familiei in cauza, cu fratele lor mai mare.
Evident, filmul nu face si nu doreste neaparat o documentare a faptelor intamplate, ci incearca sa induca starea de teroare pe care au trait-o atunci nenumarate familii. Drept urmare, multe scene si detalii sunt exagerate, trase de par, enervante si imposibile in ceea ce priveste veridicitatea sau posibilitatea intamplarii lor. Pana si atitudinea copilul cel mare e cam dusa la extrem. Inteleg ca se urmareste oarecum maturizarea prematura a sa in “calatoria” initiatica, insa ca film de lung metraj are multe minusuri si majoritatea celor care l-au vizionat nu vor fi de acord pentru ca vor fi distrasi de povestea emotionanta.
Oricum, Naomi Watts are o nominalizare la Oscar si una la Golden Globes pentru cea mai buna actrita in rolul principal, respectiv cea mai buna actrita intr-o drama. Cu toate acestea, inca de la inceput, de la cea mai mica adiere de vant (atunci cand sta la piscina), prevede oarecum pericolul iminent, detaliu care pe mine m-a scos putin din barierele realitatii. Pe langa durerea si disperarea traite atunci, respectiv curaj si supravietuire, filmul mai pune accent si pe latura umana, pe onestitate, compasiune, altruism.
Departe de a fi un film perfect, insa un film care reuseste sa stoarca cateva lacrimi.
Trailer The Impossibile
La Șuetă 